Școala Gimnazială ”Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea și Asociația Părinților “LA CEAS” Râmnicu Vâlcea sprijină desfășurarea de activități în școală ce vin în ajutorul realizării obiectivelor educaționale și îmbunătățirii continue a procesului de instruire și educare a elevilor.
Elevii claselor a V-a de la Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea au participat, în perioada 17.10.2022 – 19.10.2022, alături de colegi mai mari, elevi voluntari clasa a X-a de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, la ateliere de programare în cadrul evenimentului de educație STEM, robotică și programare “OZOKoding”, eveniment desfășurat în cadrul inițiativei Europe Code Week 2022, sprijinită de Comisia Europeană. Elevii au experimentat primii pași în programare prin diverse jocuri și activități folosind Ozoboții și aplicații specifice acestora (Ozoblockly, Ozo ShepTracer) și diferiți alți roboți (microbit, neuron, mbot).
Atelierele din cadrul evenimentului au fost organizate de doamnele profesoare de informatica Luisa Ciochină si Geta-Cristina Ceaușu, iar voluntarii au fost coordonati de profesorii Miana Arișanu și Antonia Haller de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”și Cristian Arișanu de la Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea.
“Evenimentul este finanțat cu ajutorul programului Meet and Code (https://www.meetand-code.org/) susținut la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code 2022 este coordonat de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe și susține, pentru al 6-lea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week. În România, programul Meet and Code este coordonat de Asociația Techsoup. Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards, competiție organizată de Comisia Europeană.”
Atelierele “OZOKoding” s-au adresat elevilor de clasa a V-a care nu au cunoștințe de robotică, programare și educație STEM, dar au curiozitatea să descopere aceste domenii. Specificul acestora constând în faptul că elevii de clasa a V-a au fost inițiați de elevi mai mari în lucrul cu roboți și în programarea acestora, astfel prin joacă putând rezolva creativ o problemă a comunității.
Pe parcursul a 5 ateliere de programare, elevii de clasa a X-a de la Colegiul Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea alături de profesorii lor au prezentat elevilor de clasa a V-a proiecte dezvoltate de ei: Ozotown, Ozo-provocare, Ozo hamster, Dancing mBot, Plante muzicale, Chitara neuron, Microsloti, Chicken Invaders – microbit, explicându-le astfel colegilor mai mici primii pași în programare și educație STEM. Elevii de clasa a X-a i-au învățat pe elevii mai mici să programeze Ozoboți după codul culorilor sau folosind programul Ozoblokly, să interacționeze cu alți roboți și aplicații specifice acestora.
Participanții la activități au fost 125 de elevii ai claselor a V-a, vârsta 11-12 ani, de la Școala Gimnazială ”Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea și 20 elevi voluntari de clasa a X-a matematică-informatica de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, mulți dintre ei absolvenți ai școlii gimnaziale.
Seriozitatea de care au dat toți elevii, și mari și mici, calitatea proiectelor și explicațiilor, a exemplelor identificate au pus în evidență importanța jocului prin programare, a interacțiunii directe cu ozoboții și aplicațiile de programare.
Implicarea Școlii Gimnaziale ”Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea în astfel de evenimente, în colaborare cu profesorii de informatică, asociația de părinți a școlii și cu alte unități școlare din municipiu, aduce un plus în inițierea elevilor în programare și în înțelegerea educației STEM, în încurajarea acestora să rezolve o problemă specifică într-un mod cretiv inovator.
“Evenimentul “OZOKoding”a avut un impact important asupra elevilor de clasa a V-a stârnindu-le curiozitatea și interesul pentru educație și învățare creativă, pentru educația STEM și robotică. Școala este deschisă către desfășurarea de proiecte ce aduc noul în mijlocul elevilor prin apelarea atât la finanțări externe – Meet and Code cât și la îndrumarea organizațiilor și asociațiilor care ne pot ajuta în implementarea acestora.”, Soare Florina directorul Școlii Gimnaziale ”Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea.
“Mi-a plăcut foarte mult să cunosc Ozoboții! Abia aștept următoarea activitate. Îmi doresc să programez și să prezint chiar să programez și să prezint chiar eu roboțeii. ”, Iliescu Serena, clasa a V-a A.