take-ionescu-scris-1

Mobilitate Polonia, 6-10 martie 2023

„Kindness against Cyber-bullying”- Polonia, 6 – 10 martie

       În perioada 6-10 martie 2023, 5 elevi și 2 cadre didactice ale Școlii Gimnaziale “Take Ionescu”din  Râmnicu Vâlcea au participat în Polonia la cea de-a patra mobilitate transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ ”Kindness against Cyberbullying”, număr de referință 2020-1-IT02-KA229-079464_3.

Aceasta s-a desfășurat la “Szkola Podstawowa nr 1 im. sw. Jozefa” din Kaszow. Echipa de proiect a fost reprezentată de 5 elevi ai școlii noastre: Stanciu-Gheorghișteanu Anastasia (clasa a VIII-a), Popa Darin (clasa a VII-a), Stanciu-Gheorghișteanu Ștefania (clasa a VII-a), Cocîlea Matei ( clasa a VII-a) și Popa Elisa (clasa a VII-a). Elevii au fost  coordonați de doamna profesor de limba engleză, Marina Sacerdoțeanu și de domnul profesor de educație socială, Cătălin Văduva.

      Alături de echipa României au participat elevi din Polonia, Italia, Lituania și Turcia care au lucrat în echipe mixte, activitățile fiind targetate pe obiectivele proiectului. S-au pus în discuție consecințele fenomenului de cyberbullying atât în cazul victimelor agresiunii din mediul digital, cât și în cazul în agresorilor. Elevii din cele 5 țări au interacționat în echipe, au comunicat în limba engleză, au creat și au prezentat produse finale împreună (postere, desene pe flipchart, fișe de autocunoaștere), fiind coordonați de profesori polonezi. Astel, s-a vizat atât identificarea metodelor prin care se poate preveni acest fenomen, cât și îmbunătățirea interacțiunilor pozitive cu elevi din celelalte țări partenere.

     După festivitatea de deschidere, invitații au participat la ateliere de lucru pe o temă importantă si de actualitate: hărțuirea cibernetică și consecințele acesteia atât pentru victimă, cât și pentru agresor. Mobilitatea în Polonia a inclus diverse activități și ateliere de lucru menite să abordeze cauzele, identificarea și consecințele hărțuirii cibernetice. Aceasta s-a axat pe organizarea de ateliere de lucru pentru elevi privind impactul hărțuirii cibernetice, iar sesiunile au avut ca scop sensibilizarea cu privire la efectul negativ al hărțuirii online și furnizarea de strategii de prevenire și sprijin în rândul elevilor, profesorilor, părinților și autorităților locale. Workshopurile au durat întreaga săptămână și au încurajat schimbul de idei între participanți, promovând un sentiment de empatie și înțelegere.

În cadrul mobilității, oaspeții au avut, de asemenea, ocazia de a vizita o școală locală. Această vizită le-a permis să interacționeze cu elevii polonezi, să observe sistemul lor educațional și să se angajeze într-un schimb cultural. Vizita la școală a oferit informații despre sistemul educațional polonez și a permis formarea unor legături semnificative între oaspeții internaționali și elevii locali. Elevii din proiect au dovedit capacitatea de adaptare la diversitatea socială, etnică, lingvistică și culturală.

       Mobilitatea din Polonia a inclus vizitarea Cracoviei și a următoarelor obiective turistice: Muzeul Arheologic Subteran Rynek,  Mina de sare de la Wieliczka, Castelul Wawel, Mănăstirea Benedictină Tyniec. De asemenea, Muzeul de la Auschwitz a fost un alt punct de interes în această mobilitate. Suntem mândri că școala noastră se bucură de experiența Erasmus+, deoarece acesta este un proiect care aduce beneficii elevilor, părinților, cât și cadrelor didactice participante. Aceștia pot să experimenteze oportunitatea de a valorifica la maximum posibilitățile de învățare, dar și cele care vizează dezvoltarea personală. Mai mult decât atât, participarea la un astfel de proiect are ca scop sprijinirea fiecărui elev care își dorește să se adapteze la situații noi și să se maturizeze. Această experiență interculturală unică stimulează inovarea în procesul didactic și consolidează identitatea europeană a școlii noastre.

  1. Prof. Marina Sacerdoțeanu
  2. Prof. Cătălin Văduva
Sari la conținut