take-ionescu-scris-1

Evaluare standardizată a competențelor digitale și științifice ale elevilor

       Vă mulțumim pentru susținerea dvs. în implementarea proiectului de evaluare standardizată a competențelor digitale și științifice ale elevilor, discutat astăzi în videoconferința cu inspectorii școlari generali organizată cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării. Demersul face parte din planul anual de lucru al UNICEF agreat cu MEC. Această inițiativă face parte dintr-un program amplu de modernizare a evaluării educaționale din România, menit să ofere date reale și comparabile despre competențele elevilor, pentru a sprijini implementarea de politici educaționale bazate pe dovezi, cât și să dezvolte un set de resurse de sprijin adresate cadrelor didactice în vederea implementării corecte a evaluărilor standardizate axate pe competențe în procesul de evaluare folosit la clasă. Responsabil de implementare este compania BRIO, selectată de către UNICEF.

       În cadrul proiectului vor fi evaluați aproximativ 35.000 de elevi din clasele I-XII prin intermediul unor teste standardizate care măsoară nivelul de competențe digitale și competențe științifice. Sesiunile de testare se vor desfășura doar pe platforma testare.brio.ro, conform calendarului regăsit la finalul e-mailului. În situații excepționale, în care infrastructura nu permite administrarea testelor în format digital, ele se vor putea susține pe hârtie, în sala de clasă. În acest caz, vă rugăm să luați legătura cu echipa de implementare a BRIO la adresa de e-mail: office@brio.ro.

   Testarea va avea loc pe platforma testare.brio.ro. Aici veți găsi toate informațiile necesare testării: informații despre testare, lista cu școlile selectate, informații pentru părinți, informații pentru școală, ghid pentru eventuale probleme tehnice și contactul care trebuie folosit în cazul unor probleme tehnice în timpul testării propriu-zise: office@brio.ro și nr de telefon: 0730.819.421

   Reprezentantul ISJ va transmite scrisoarea de informare adresată directorilor (regăsită în atașament) comunică permanent cu școlile selectate (care vor desemna câte un reprezentant care va coordona testarea la nivelul școlii) pentru a facilita participarea la testare a elevilor. De asemenea, le va comunica directorilor că participarea școlii are valoare strategică, având în vedere că experiența dumnealor dobândită în urma implementării acestei inițiative va contribui direct la definirea viitoarelor standarde naționale de învățare și a instrumentelor de evaluare standardizată menționate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/202

    Coordonatorul testării de la nivelul unităților de învățământ se va asigura că elevii au tot ce le trebuie, din punct de vedere tehnic, pentru a susține testarea (acces la un computer/laptop/tabletă/telefon și la internet sau, cum spuneam, în situații excepționale, la varianta printată a testelor.

     Coordonatorul testării de la nivelul unității de învățământ va alege penultima clasă/nivel (exceptând situațiile în care penultima clasă este clasă de învățământ seral/cu frecvență redusă) care va susține testarea (de exemplu: dacă școala trebuie să testeze clasa a III-a și școala are cls. III A, III B, III C și III D, clasa testată va fi III C) și va informa învățătorul/dirigintele. Îi va pune la dispoziție codurile SIIIR ale elevilor din clasa care va susține testul.

   Coordonatorul testării de la nivelul unității de învățământ va comunica coordonatorului desemnat de ISJ ce clasă va susține testarea. Persoana responsabilă din cadrul inspectoratului școlar va transmite echipei de implementare a proiectului acest detaliu.

   Dirigintele/învățătorul va transmite părinților scrisoarea de informare (atașată de asemenea acestui e-mail), care conține toate informațiile relevante cu privire la desfășurarea testării și va transmite codul SIIIR al elevilor către aceștia. Dirigintele/învățătorul și îi va îndemna pe elevi și pe părinții acestora să completeze chestionarul socio-demografic aflat pe 

începând cu data de 18.11.2025. Este important ca acest chestionar să fie completat înainte de testarea propriu-zisă a el.

   Coordonatorul se va asigura că în ziua indicată în calendarul testării, în intervalul orar 9:00 – 15:00, elevii din clasele selectate vor susține testul. Elevii vor avea alocate 90 de minute pentru această testare.

   În cazul în care în clasa respectivă există copii cu CES, coordonatorul va informa reprezentantul ISJ, care va comunica echipei de implementare situațiile semnalate, în vederea identificării unor măsuri de sprijin.Coordonatorul din școală va informa profesorii și elevii că rezultatele testării nu vor fi consemnate în catalog.

Sari la conținut